acedia – 4

1988, cândva

Energie pentru o nouă încercare, încă o plonjare în membrana rezistentă de sub masa din bucătărie, pe la picioarele scaunului, prin tunelul ce nu se deschide decât o dată la cincizeci de ani. Încă nu am ratat plecarea, zgomotul unui covor bătut se aude şi acum afară, vătuit şi melancolic, prin uruitul continuu de maşini, un claxon şi, acum un minut, ţârâitul unui tramvai, ah, atmosfera aceea mentală a serilor în singurătate, când umblam noaptea halucinat, când oamenii din gări păreau rătăciţi pe o altă planetă, privindu-mă cu ochi miraţi, mai treji ca niciodată, o trezie universală, a corpului meu luminat pe dinăuntru de neliniştea angoasei, şi a fericirii, a grotei lui Ali-Baba printre meandrele…