acedia – 3
26 octombrie 1988
Cum mai poate fi ridicată piatra de mormânt care striveşte intrarea galeriilor mele mirifice, secrete şi sclipitoare, ca o noapte de feerie luminată, cu beculeţe şi artificii, aromată pe trahee în jos, spre plex, atât de gol acum, atât de secătuit de către lumea de la suprafaţă, în stresul ei continuu, ca un scrâşnet de fier ce te înnebuneşte, prizonier pe veci într-o lume care te sperie? Nu aici voiam să intru când băteam la poarta naşterii, geamul dădea spre o încăpere caldă, strânsă ca o alveolă în jurul unui foc de iarnă, pe care mi-era teamă că nu-l voi mai putea simţi niciodată pe piele, Peter Pan încuiat afară, în zbor veşnic în Neverland, ca un marş funebru ce se îndepărtează, tot mai încet, tot mai tăcut, spre bolţile din caverna pieptului meu, din care nu va mai ţâşni scânteia.
Montresor, she is dead! Iar eu sunt singur, nu mai pot sparge zidurile dimprejur, spre încăperea secretă unde pâlpâie nova întunericului din capul meu, de unde ţâşnesc razele care să sfarme sentimentul de neputinţă şi pierdere, criza care mă paralizează de aproape un an, care mă face fals, care ucide bruma de spontaneitate chiar şi a acestor rânduri, scrise de la suprafaţa pe care un înotător încearcă să o spargă pentru a se scufunda în sfârşit în lava conductelor ce urcă în piept, condamnat să rămână cu capul afară, ca şi cum lichidul viselor şi al spaimei adormitoare l-ar respinge precum o membrană, neputând să se desfacă din cârligele lucidităţii, prinse de circumvoluţiunile lobilor mei ca nişte gheare de crab, ce nu mă lasă să uit unde mă aflu, ce ucid pâlpâirea de siliciu a veiozei mele şi o transformă într-o lumină tot mai clară, ca un marsuin plin de aer ce iese imediat împins la suprafaţă, pentru a respira din nou angoasa de nisip a lipsei de încredere în mine, a cercului fără de ieşire în care mă învârt, de atâtea luni acum, sperând că poate acest jurnal mă va salva ca altădată, deşi l-am compromis hotărându-mă să-l public, distrugându-i initimitatea de vizuină, punându-l în transparenţa de oglindă a unei cărţi, care îmi împuţinează cuvintele.
